Tarhonul(Artemisia dracunculus Fam. Compositae sau Asteraceae) cu denumirea popularã dracon, tarcon, tacon, tarcum este o plantă semilemnoasă, perenă, legumicolă, condimentară, medicinală, originară din Siberia şi Mongolia și cunoscut încã din antichitate.
Tarhonul a fost introdus în Europa în sec XVI și este cultivat pe suprafeţe restrânse, are o rădăcină subţire, ramificată, adâncă până la 40 cm,tulpinã ascendentã,ramificatã, înaltș de 50-100 cm,frunze lanceolate, lungi de 2-10 cm, puternic aromate,flori albe, galbene, brun-violet.
Tarhonul înflorește în lunile august-septembrie,este cultivat pentru uzul culinar, ca salată verde, aromatizant al mâncărurilor.
Artemisia dracunculus conţine esdragol, meticavicol, flavonozide, folandren, cumarine, acimen,tanin, substanţe amare, urme de iod, vitaminele: B1, C, săruri minerale.
Din punct de vedere farmacologic are efect de stimulare asupra apetitului şi digestiei, fără să irite, are proprietăţi aperitive, digestive, amelioreazã constipaţia,este un bun remediu pentru insomnii, diuretic, fluidifică secreţiile bronhice, expectorant, antiseptic, aperitiv, aromatizant, vermifug.
Se poate folosi la ameliorarea afecţiunilor renale, digestive, hepatice, respiratorii, nervoase.
Frunzele verzi se folosesc ca aromatizant în sosuri, salate de verdeţuri. Tarhonul poate înlocui sarea de bucătărie.
Infuzia de tarhon se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă încãlzitã la 45°C,se administrează 2- 3 căni pe zi.
Frunzele de tarhon în oţet sunt o modalitate tradiţională de conservare a tarhonului proaspăt, care se prepară punând frunzele proaspete într-un borcan sau o sticlă, peste care se adaugã oţet, se lasă la macerat timp de o săptămână, apoi se utilizează atât frunzele la diverse preparate culinare cât şi oţetul, în diverse salate.
Pentru uz extern tarhonul se foloseşte sub formă de frecţii, comprese în caz de dureri reumatice, dureri de cap.
