ARBORELE DE CEAI

Arborele de ceai(Melaleuca alternifolia, Fam. Myrtaceae) este o plantă australiană din care se extrage un ulei cu proprietăţi terapeutice deosebite, arbore înrudit cu eucaliptul.
Este o plantã medicinalã și aromaticã ce preferã zonele mlãștinoase din New South Wales sau cele din apropierea apelor,frunzele au culoare verde intens și sunt alungite,florile sunt de culoare albã, iar fructele sale sunt lemnoase, rotunde și mici (2-3 mm diametru).
În anul 1770 capitanul James Cook a ajuns în Australia și a folosit frunzele aromatice ale acestui arbore indigen ca un înlocuitor pentru ceaiul obişnuit (Thea sinenis),astfel arborele a ajuns să fie cunoscut drept arborele de ceai, deşi nu are nici o legătură cu arbustul din care se recoltează ceaiul negru sau verde.
Aborigenii australieni au cunoscut proprietăţile terapeutice ale acestui arbore de sute de ani dar abia în 1930 apare primul articol despre arborele de ceai în „Jurnalul medical australian”, care descrie proprietăţile lui vindecătoare şi antiseptice.
În fitoterapie sunt utilizate frunzele și ramurile tinere dar cel mai des se folosește în scop medicinal uleiul esenţial, care se gãsește în frunzele plantei,frunze bogate în terpineol, cineol, pinen, terpinen.
De-a lungul celui de-al doilea război mondial uleiul de Melaleuca alternifolia a fost adăugat la uleiul pentru strunguri în fabricile de muniţii din Australia.
Uleiul esenţial de Melaleuca alternifolia se găseşte în magazinele care comercializeazã produse naturale.
Proprietăţile terapeutice ale uleiului Melaleuca alternifolia produs în Australia sunt net superioare uleiului similar produs pe alte continente. Aceasta se datorează faptului că proprietăţile terapeutice ale acestui ulei depind foarte mult de condiţiile geo-climatice şi de sol.
Uleiul esenţial de Melaleuca alternifolia are acţiune antimicrobianã, antiviroticã, antifungicã, antisepticã.
Un studiu realizat de cãtre medicii dermatologi australieni a arătat că aplicarea acestui remediu diluat 50% cu ulei neutru la persoanele care prezintã micoza picioarelor a dus la vindecarea a 64% dintre pacienţi în câteva săptămâni.
Studiile de laborator arată că acest produs are efecte antibiotice împotriva Helicobacter Pylori.
Uleiul esenţial de Melaleuca alternifolia se poate folosi în mod deosebit pentru ameliorarea afecţiunilor digestive,dermatologice.
Arborele de ceai are și alte utilizãri:intrã în componenţa produselor cosmetice, în aromaterapie.