Este fascinant să explorăm plantele medicinale din perioada dacică și să înțelegem utilizările lor. Informațiile despre plantele medicinale și aromatice dacice sunt limitate și, uneori, incerte, multe denumiri și informații au fost pierdute sau interpretate greșit de-a lungul timpului.
Dioscoride Pedanios și Pseudo Apuleius au fost doi autori antici din domeniul medicinei care au documentat aceste denumiri dacice de plante medicinale.
Dioscoride Pedanios medic și farmacist grec din secolul I d.Hr., a scris o lucrare intitulată “De Materia Medica”. Acest tratat cuprindea o listă extinsă de plante medicinale și substanțe utilizate în medicina timpurie. Din această lucrare, au fost extrase denumiri dacice de plante medicinale.
Pseudo Apuleius este asociat cu lucrarea “Herbarium”, o colecție de texte despre plante medicinale. Deși numele său indică o legătură cu Apuleius, autorul real este necunoscut și este adesea numit Pseudo Apuleius. Această lucrare conține, de asemenea, informații despre plantele medicinale și denumiri dacice.
Iordanes, un istoric medieval, menționează că dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar această cunoaștere era asociată la cultul lor religios. De asemenea, se face referire la plantele magice utilizate în ritualurile religioase, precum cele menționate în legenda Medeei.
Interesul și talentul dacilor pentru cunoașterea și utilizarea plantelor medicinale au contribuit la formarea unui tezaur important de cuvinte dacice legate de acest domeniu. Aceste cuvinte au fost păstrate în lucrările lui Dioscoride și Apuleius, oferindu-ne o perspectivă valoroasă asupra limbii dacilor și a utilizării lor a plantelor medicinale în contextul cultural și religios.
Iată o listă cu câteva plante care au fost asociate cu perioada dacică:
1. Măzăriche (Silene vulgaris)
Utilizată pentru tratarea problemelor digestive.
Denumire științifică: Silene vulgaris
Denumire populară românească: Măzăriche
2. Brusture (Arctium lappa)
Cunoscută pentru proprietățile sale de curățare a sângelui și detoxifiere.
Denumire științifică: Arctium lappa
Denumire populară românească: Brusture
3. Levănțică (Lavandula angustifolia)
Utilizată pentru proprietățile sale de calmare și relaxare.
Denumire științifică: Lavandula angustifolia
Denumire populară românească: Levănțică
4. Coada-șoricelului (Achillea millefolium)
Folosită în medicina populară pentru cicatrizarea rănilor și a problemelor digestive.
Denumire științifică: Achillea millefolium
Denumire populară românească: Coada-șoricelului
5. Busuioc (Ocimum basilicum)
Recunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene și antiinflamatorii.
Denumire științifică: Ocimum basilicum
Denumire populară românească: Busuioc
6. Sunătoare (Hypericum perforatum)
Utilizată pentru ameliorarea depresiei.
Denumire științifică: Hypericum perforatum
Denumire populară românească: Sunătoare
Poziția geografică și climatul variat al României au favorizat o diversitate bogată de vegetație. Această varietate de plante a avut un impact semnificativ asupra tradițiilor de vindecare și a folosirii plantelor în scopuri medicinale în zona carpato-danubiano-pontică.
În această regiune, oamenii au dezvoltat de-a lungul timpului cunoștiințe vaste despre proprietățile plantelor medicinale și au integrat aceste cunoștințe în practicile tradiționale de vindecare. De-a lungul istoriei, diverse comunități din această zonă au folosit plantele pentru a trata diferite afecțiuni și pentru a menține starea de sănătate.
Tradiția vindecării cu plante în stațiunea carpato-danubiano-pontică a evoluat pe baza observațiilor empirice și a transmiterii de la o generație la alta a cunoștințelor despre plantele cu proprietăți terapeutice. Această tradiție a continuat să existe și să evolueze în ciuda schimbărilor din lumea modernă și a progreselor în medicina convențională.