ECOLOGIC SAU PASUL CĂTRE SĂNĂTATE

În ultima vreme interesul publicului pentru produsele ecologice a crescut foarte mult. Agricultura ecologică produce hrană mai curată care corespunde metabolismului uman protejând în același timp mediul.
Oamenii au devenit extrem de interesați de produsele agricole și alimentare proaspete, autentice, create prin sisteme care țin cont de ritmurile naturale și creează premisa unei dezvoltări durabile.
Certificatul de produs ecologic nu se obține fără dificultate. Întregul lanț de obţinere al produsului ecologic trebuie să respecte niște principii și reguli bine stabilite în legislația comunitară și națională.
Periodic se realizează vizite de inspecție de către organismele de certificare pentru a se verifica conformitatea, iar legislația în domeniu trebuie riguros respectată. Prin urmare, nu e deloc simplu, iar costurile producătorului sunt mult mai mari decât cele obișnuite.
Educarea publicului pentru a consuma produse ecologice se face cu un oarecare efort, dar numai așa poți spera la ridicarea stării de sănătate a populației. Produsele neecologice sunt pline de amelioratori, E-uri, conservanți, substanțe implicate în apariția unor afecțiuni grave.
Statisticile recente aratã că numărul bolnavilor de cancer s-a dublat printre cei cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani, comparativ cu generaţiile precedente, unul dintre motive fiind hrana de proastă calitate obținută prin agricultură intensivă.
În piaţa din România existã o gamă extrem de variatã de preparate ecologice sub formã de ceaiuri ce provin din culturi bine controlate și pe care le recomand atât ca băuturi terapeutice, cât și în locul cafelei.
Preparatele ecologice conţin substanţe active obţinute din plante medicinale și aromatice care nu sunt tratate chimic cu pesticide sau îngrășăminte de sinteză.Materiile prime vegetale nu provin din culturi modificate genetic,sunt lipsite de reziduuri toxice,au un conținut echilibrat de vitamine și minerale,.
Preparatele ecologice conțin cu 50% mai multe fitoelemente comparativ cu cele tradiționale,cromul, seleniul, calciul, litiul și magneziul se găsesc într-o mai mare proporție în acestea nefiind afectate de îngrășămintele pe bază de azot care se folosesc în agricultura intensive.
Plantele medicinale și aromatice sunt crescute și recoltate cu respect față de mediu.
Pãrtile aeriene de Cimbru (Thymus vulgaris), certificat ecologic sub formã de ceai se recomandã pentru menţinerea sãnãtãţii cãilor respiratorii superioare sau inferioare și a respiraţiei, a tractului gastrointestinal și pentru stimularea poftei de mâncare, contribuie la îmbunãtaţirea respiraţiei în perioadele reci ale anului, asigurã calmarea tusei; manifestã un efect dezinfectant intern, inclusiv la nivelul aparatului urinar, contribuie la îmbunãtãţirea poftei de mâncare.
Frunzele de Coacãz negru (Ribes nigrumfolium) certificat ecologic se recomandã pentru
ameliorarea tulburãrilor funcţionale de cauzã circulatorie, prin stimularea circulaţiei venoase și limfatice,favorizeazã eliminarea lichidelor si a apei în anumite organe și ţesuturi, contribuie la eliminarea acidului uric din sânge.
Pãrţile aeriene de Echinacea (Echinacea purpurea) certificatã ecologic prin conţinutul bogat în ulei esenţial, alchilamide, flavonozide, acizi polifenolici și polizaharide imunostimulatoare (glicozidul echinacozid).
Echinacea se recomandã ca imunostimulent natural pentru buna funcţionare a sistemului imunitar, ajutã la menţinerea sãnãtãţii cãilor respiratorii superioare în perioadele reci ale anului;
Passiflora (Passiflora incarnata), certificatã ecologic conţine flavonozide, glicozide, fitosteroli, acizi polifenolcarboxilici, realizeazã o îmbunãtãţire a activitãţii sistemului nervos central și de relaxare a musculaturii netede.
Amelioreazã tulburãrile minore ale somnului care se manifesta prin dificultatea de inducere a somnului și incapacitatea de a avea un somn liniștit, odihnitor.
Frunzele de patlaginã (Plantaginis folium), certificatã ecologic conţin aucubozidã, confera plantei acţiune cicatrizantã și bacteriostaticã, iar prezenţa mucilagiilor duce la o acţiune emolientã, fluidifiantã a secreţiilor bronsice și expectorantã.
Frunzele de roinitã ecologicã (Melissae folium) conţin uleiuri esenţiale (citral, citronelol, citronelal, geraniol, linalol) si au o acţiune relaxantã, sedativã asupra sistemului nervos central, antispasticã, carminativ-stomahicã, colereticã, antibacterianã și antiviralã, fiind bogate în principii amare se pot folosi și ca tonic aperitiv. Ajutã la restabilirea echilibrului emoţional, cu efect favorabil în eliminarea tensiunilor interioare acumulate din cauza stresului
Rozmarinul ecologic (Rosmarinus officinalis) conţine uleiuri esenţiale (predominã camfen, borneol), acid rozmarinic, flavonozide, triterpene, saponine, taninuri, vitamina C.
Conţinutul bogat în substante bioactive conferã multiple proprietãţi: tonic-amare, colagog-coleretice, hepatoprotectoare; de îmbunãtaţire a irigãrii și oxigenãrii cerebrale, de stimulare a sistemului nervos central; vasoprotectoare a circulaţiei periferice (arteriolarã și capilarã), diuretice, antioxidante.
Ridicarea imunității se datoreazã substanțelor active conținute de plantele medicinale și aromatice ecologice. Putem consuma ceai și în timpul verii alãturi de mentă într-un recipent de 1 litru, la care se adăugã sucul de la o lămâie și câteva lingurițe de miere. Se adaugã felii de măr și câteva boabe zdrobite de rodie și se înlocuiesc astfel sucurile carbogazoase sau pasteurizate și bineînţeles vom avea beneficii.