Despre acțiunile terapeutice ale plantelor se vorbește de mii de ani, cu mult înainte ca știința modernă să certifice capacitatea lor de a vindeca atât rănile sufletești cât și pe cele ale trupului.
Natura este cea mai mare generatoare de creativitate. Nu cunosc nimic care să aducă mai multă utilitate oamenilor și care să genereze perfecțiune mai mare decât natura, iar plantele sunt în mod special investite cu capacități care încă sunt departe de a fi cunoscute.
Desigur ca flora din România a fost binecuvântată de Dumnezeu din plin și oriunde ieșim în natură găsim, adesea într-o formă modestă, plante cu cele mai alese capacități de vindecare, refacere, purificare. Sunt plante despre care tradiția populară a consemnat încă de timpuriu și pe care științele moderne le reconfirmă.
Chimenul-il mai cunoaștem și sub formă de anason este considerat medicament sfânt, interesant lucru, atât de credința creștină cât și de cea musulmană. A fost considerat multă vreme leacul pentru marea majoritate a bolilor, de la sinuzită până la viermi intestinali și de la stările de oboseală până la afecțiunile digestive.O modalitate excelentă de a beneficia de calitățile sale de excepție este aceea de a-l folosi în mâncare.
Gălbenelele-putem pune în pahare de apă obișnuite buchete de flori de gălbenele prin toată casa, în mod special în dormitor pentru că florile proaspete măresc de 10 ori energia pozitivă din încăpere. Unguentul de gălbenele este extrem de eficient pentru diferite probleme ale pielii și cred că nu e casă de români în care să nu existe o cutie cu cremă de gălbenele.
Busuiocul-mirosul acestei plante sacre este atât de special și așa ușor de recunoscut de către creștinii de pretutindeni, fiind asociat cu stări emoționale și spirituale intense.Busuiocul curăță energetica persoanei și reechilibrează întregul corp accelerând procesele de vindecare și ridicând imunitatea. Studii recente arată că busuiocul reușește să curețe radiațiile din încăpere dar și din celulele invadate, iar uleiul volatil are aplicații în depresii, probleme gastro-intestinale, boli infecțioase, boli nervoase.
Leurda sau ’’usturoiul ursului’’este planta preferată a acestui animal primăvara, ajutându-l să facă tranziția de la hibernare la perioada activă. Ea este considerată mai puternică decât usturoiul, despre care oamenii de știință sunt unanimi în a-i aprecia efectele benefice, considerându-l unul dintre cele mai puternice medicamente naturale.
Leurda poate fi consumată pe tot parcursul primăverii. Se găsește în piețe și nu la supermarket pentru că este culeasă direct din pădurile de stejar, fag sau frasin unde crește în devălmășie, departe de pesticide și erbicide, fapt ce îi păstrează nealterate toate însușirile terapeutice.
Leurda fluidizează sângele și este un antiagregant plachetar și o alternativă binevenită la tratamentele alopate pentru reumatism dacă este consumată sub formă de suc, dimineața pe stomacul gol, în cure de minim 20 de zile, un singur pahar din acesta este suficient pentru instalarea acestor efecte.
Acei dintre pacienți care au suferit un accident vascular cerebral pot face o cură de leurdă timp de două săptămâni, sub formă de salată, asezonată cu lămâie și ulei de măsline. Presupun că toată lumea știe să folosească leurda în stare proaspătă și anume să spele frunzele și tulpinile plantei foarte bine întrucât pot avea pământ pe ele de la recoltare, după care să le taie cu un cuțit de preferință ceramic. Într-adevăr leurda are un miros destul de asemănător cu usturoiul deși nu tot atât de puternic, și nu dă respirației mirosul specific de care ne temem. Planta este bine tolerată de ficat.
Leurda este bogată în adenozină și împiedică formarea trombilor, având efect asupra scăderii tensiunii, se poate recomanda bolnavilor cardiaci, celor care suferă de ischemii, tahicardii, aritmii. Despre efectele antiîmbătrânire ale leurdei au fost făcute descoperiri recente de către oamenii de știință germani. Sucul plantei este un minunat elixir depurativ și este eficient în tratarea psorizisului, acneei și a bolilor de piele care apar pe fondul unui organism încărcat de deșeuri.’’
Leurda se poate folosi ca ca ingredient în diverse feluri de mâncare. Se poate pregăti o supă cremă de legume în care se adauga și două-trei legături de leurdă care se vor pasa împreună cu restul ingredientelor, ori se poate o folosi la o masă de spaghete integrale care pot fi asezonate cu un sos pesto din două legături de leurdă, trei linguri de ulei de măsline, câteva linguri de iaurt și sare.
Leurda se poate combina și cu o salată din ouă fierte tari, brânză, crutoane de pâine și ulei de măsline. De asemenea, poți să faci pregătești spanacul folosind alături de el și leurdă, exact așa cum se poate proceda și cu urzicile.
