Fumaria officinalis L. este o plantă anuală din familia Fumariaceae, erbacee de talie redusă, cu frunze penat-sectate, cu lacinii liniare şi flori zigomorfe, roze, de dimensiuni mici, grupate în raceme. Frunzele nu au miros, dar au gust amar şi sărat. În scop terapeutic se folosesc părţile aeriene recoltate în perioada înfloririi (din martie-mai până în septembrie).
Fumăriţa este o plantă care colonizează câmpurile, gardurile vii şi zidurile vechi, fumăriţa se găseşte in Europa, fn Africa de Nord şi in Asia. Mănunchiurile de flori roz închis sau violet înfloresc toată vara.
Numele generic se consideră că provine ori de la culoarea plantei care dă aspectul unui fum ridicându-se de la pământ, ori, potrivit lui Plinius şi lui Olivier de Serres (sec XIV), din faptul că sucul plantei determină lăcrimarea ochilor astfel încât vederea devine înceţoşată, reacţie similară cu cea pe care o produce fumul (Delaveau 1980), fumariţa fiind utilizată în afecţiuni oculare.
Fumaria officinalis L. este o plantă medicinală cunoscută încã din antichitate şi descrisă în tratatele de specialitate din Evul Mediu, în special ca diuretică şi digestivă. Medici şi autori de la Dioscorides la cei din timpurile moderne i-au pus în valoare proprietăţile sale depurative. Substanţa vegetală folosită a fost descrisă în monografii în multe farmacopee şi publicaţii oficiale de profil, de exemplu în Pharmacopée Française din 1908 pentru proprietăţile diuretice şi depurative.
Preparatele tradiţionale implică şi sucul proaspăt al plantei supus evaporării. Planta a fost folosită de asemenea în ameliorarea eczemelor cronice, erupţiilor cutanate şi alte afecţiuni dermatologice.
În medicina tradiţională în Europa, în general, fumariţa se folosea pentru afecţiuni ale pielii, constipaţie, cistite, arteroscleroză, reumatism, artrite, ca purificator al sângelui, pentru hipoglicemie.
Întrebuinţarea medicală a fumariţei la noi în ţară se bazează pe proprietăţile sale depurative sub formã de ceai, sau sub alte forme și este mult utilizată şi pentru stimularea apetitului.
Florile erau folosite pentru extragerea unui colorant galben pentru lână. Planta este astăzi prezentă în lista Consiliului European ca sursă naturală de colorant alimentar.
Astăzi extractele de fumariţă se folosesc în afecţiuni ale tractului hepato-biliar, în disconfort spastic în zona ductelor biliare ca şi ale tractului gastrointestinal
.Foliajul delicat, verde-albastru, este acoperit de un puf alburiu, iar imaginea pe care o oferă planta, asemănătoare unui fuior de fum ieşind din pământ, i-a generat, se pare, numele.
În scop terapeutic se utilzează partea aeriană sau vârfurile înflorite, folosite la prepararea de infuzii, pulberi, extract uscat sau tincturi.
Fumăriţa conţine 30 de alcaloizi – substanţe cu acţiuni farmaceutice puternice, unul dintre ei, protopina este compusul cel mai activ.
Planta mai conţine flavonoide (antiinflamatorii şi benefice pentru circulaţie), vitamina K, tanini, acizi organici, printre care acidul fumaric şi mucilagii.
Fumăriţa are acţiune carminativă, spasmolitică, laxativă, depurativă, sedativă, tonică, coleretică, hepatică, tonică şi febrifugă.
