BUJORUL DE MUNTE

Smârdarul sau Bujorul de munte (Rhododendron kotschyi, Simonkai syn. Rh. myrtifolium, Fam. Ericaceae) este o plantă originară din Balcani. În România se găsește în Carpați. Face parte din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii care cresc doar la altitudine înaltă și se extind din Himalaia, Caucaz, Carpați până în Munții Alpi și Pirinei.
În tradiţia populară se spune că are proprietăţi afrodiziace.
Rhododendron kotschyi este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm, cu tulpină ramificată, rădăcina fiind dezvoltată,frunzele sunt lucioase, consistente, de mici dimensiuni, dispuse altern,florile, de culoare roşie, rareori roz sau albă, au un miros plăcut, fructul este o capsulă,înfloreşte pe toată durata verii.
Se recoltează frunzele, ramurile tinere cu tot cu flori.
Smârdarul, bujorul de munte, crește spontan în tufe pitice în zona alpină. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face dificilă introducerea acestuia în grădini. Frumusețea florilor sale care emană un miros și o aromă asemănatoare vișinelor și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie, și raritatea sa, fac ca smârdarul să fie ocrotit de lege. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului.
Smârdarul face parte din familia Ericaceae și în ciuda numelui alternativ de “bujor de munte”, nu trebuie confundat cu bujorul propriu-zis (Paeonia officinalis) care face parte dintr-o altă familie botanică, respectiv Paeoniaceae. Un alt nume popular este cel de “cocozar”.
Florile smârdarului au proprietăți tămăduitoare pentru numeroase afecțiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Ele sunt mucilaginoase și conțin aminoacizi esențiali. Alți componenți activi sunt cristalele microsublimate și polifenolii. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se preparau în trecut siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale.
Compoziţie chimică este dată de ulei volatile și taninuri.
Rhododendron kotschyi se folosește pentru ameliorarea afecţiunilor hepatice și respiratorii.