Irisul este o floare specială datorită frumuseţii sale efemere și are o valoare simbolică în numeroase civilizaţii ale lumii.
Denumirea florii de iris vine de la cuvântul grecesc iris care înseamnă curcubeu.
Legenda florii de iris a început de la zeiţa greacă Iris, zeiţa soarelui, mesager între Olimp si Terra, drumurile fiind marcate de un curcubeu multicolor,deci în mitologia greaca, florea de iris era un simbol al Ideii de comunicare.
Odată cu apariţia creştinismului irisul a fost considerat floarea Fecioarei Maria, simbol reprezentat în zilele noastre de crin, irisul reprezenta credinţa, protecţia divină şi înţelepciunea.
Irisul a fost simbol al regalităţii franceze înaintea crinului.
Stânjenelul albastru(Iris germanica, Fam. Iridaceae) se mai numește cacică, ceapă, coada-cocoşului, cocoş, cosiţa-fetelor, crin, crin-albastru, floare-vânătă, frunză-lată, găltane-vinete, iarbă-lată, lilie, lilie-sălbatecă, paparigă, păpurigă, pescuţie, sabie, sanfii, spetează, stânj, stânjeneii-miresei, stânjenel, stânjeniţă, tulipan.
Iris germanica este o plantă erbacee, perenă cu un rizom gros cărnos, cu miros de iarbă, din care porneşte o tulpină cilindrică, terminată cu multe flori mari de culoare violet-închis, slab mirositoare formate din 3 petale externe îndoite în jos,fructul este o capsulă.
Iris germanica înfloreşte în lunile mai-iunie, se cultivă în grădină ca plantă ornamentală.
În terapeutică se folosesc rizomii recoltaţi în anul 2-3 de vegetaţie din iulie până în octombrie (rhizoma iridis),rădăcina are miros de micşunea şi era întrebuinţată la fabricarea săpunurilor şi a pudrelor parfumate.
Stânjenelul albastru conţine ulei eteric cu miros de viorele, iridozid, esteri cu acizii miristic sau oleic, glucozizi, amidon, mucilagii în special rizomul, săruri minerale.
Acţiune farmacologică este de antispastic, expectorant, diuretic, cicatrizant.
Se poate folosi pentru ameliorarea unor afecţiuni dermatologice, respiratorii, reumatismale, digestive.
Planta este toxică atât în stare verde cât şi uscată conţinând iridozin care se poate acumula în sânge și poate duce chiar la deces. Este indicat ca această plantă să se utilizeze sub supraveghere medicală.
Există mai multe specii de stânjenei(iriși):
Stânjenelul alb(Iris pallida, Fam. Iridaceae) care are aceleași întrebuinţări ca şi stânjenelul albastru.
Stânjenelul galben(Iris pseudacorus, Fam. Iridaceae) înflorește în lunile mai-august,fructul este o capsulă loculicidă,seminţele sunt comprimate, negricioase la maturitate.
Rizomul conţine amidon, tanin, substanţe rezinoase, iridin (glicozid), săruri minerale.
Principiile active din rizom posedă proprietăţi diuretice, antispastice, tonic stomahice, expectorante şi cicatrizante,acţionează asupra epiteliului renal, mărind cantitatea de urină eliminată în timp,diminuează spasmele.
Se poate utiliza la ameliorarea afecţiunilor renale, respiratorii, digestive.
Stânjinul(Iris florentina, Fam. Iridaceae) este o specie aromatică,o sursă importantă de materie primă pentru industria parfumurilor fine şi cea de cosmetică (pudră, pastă de dinţi, săpunuri), fiind specia cea mai bogată în irone, substanţe cu aromă de violete.
Uleiul volatil se utilizează şi pentru fixarea unor arome, mai puţin persistente. Stânjeneii se folosesc la aromatizarea lichiorurilor, a vermutului şi a vinurilor de masă speciale,se utilizează şi la aromatizarea ţigărilor.
Se folosesc rizomii de stânjenei care conţin glucide, amidon şi iridozid care este o izoflavonă.
