Suntem în plinã crizã de coronavirus, eu așa îi spun…fãrã activitãţi culturale, fãrã întâlniri cu prietenii, stãm ascunși în vizuini ca șobolanii și iesim doar pentru a merge la birou și a face cumpãrãturi de strictã necesitate, sau lucrãm de acasã…
Ne uitãm peste umãr cu neîncredere dacã cineva strãnutã….pãstrãm distanţa de 2 m sau chiar de 4 m și când vrem sã vedem o știre ne înconjoarã contaminaţii, izolaţii, carantinaţii și decedaţii.
În ultima vreme am vazut altceva …..care m-a pus pe gânduri: medici care demisioneazã…. pentru noi ca bolnavi sau pacienţi necoviţi sau coviţi e grav….doar vrem sã fim trataţi nu e așa?
Înteleg cã unii spun ca nu au echipamentele necesare sau chiar daca le au hop… apare la colţ sindromul fricii.
De ce oameni buni, de ce gandiţi așa?
O sa ajungem sa ne tratãm prin poze și telefonic….cine sã ne mai consulte acum?
Ce se va alege de economia româneascã ?
De unde vom porni?
“Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte.”
Albert Einstein