Genul Antirrhinum conține specii de plante cunoscute sub denumirea generală de gura leului.
Originea plantei se afla in bazinul mediteranean.Singura specie cultivata este Antirrhinum majus L.,
familia Scrophulariaceae existând în jur de 40 de specii.
Înãlţimea se încadreazã în intervalul 20–100 cm în functie de soi. Înfloreşte din iunie pânã toamna târziu.Este puţin pretenţioasã la cãldurã. La formarea rãsadurilor are nevoie de cãldura (14-16 grade Celsius). Se dezvoltã şi înfloreşte mai bine la soare, iar terenul trebuie sã fie bogat în humus şi sã aibã capacitatea de a reţine apa şi în acelaşi timp şi de drenare.
Plantarea rãsadurilor în grãdinã se realizeazã în lunile aprilie, mai, la distanţe de 20– 40 cm în funcţie de sol.Gura leului poate fi cultivatã şi direct în grãdinã, atât primãvara cât şi toamna.
Distingem în cultură, diferenţiate ca înălţime şi mărimea florilor mai multe grupe,dintre care amintim :
– cu talie înaltă : Grandiflorum şi Maximum, înalte până la circa 80 cm, cu flori mari, divers colorate;
– cu talie mijlocie : Nanum Grandiflorum şi Nanum Maximum, cu înălţimi cuprinse între 40 şi 50 cm, cu flori mari şi foarte mari;
– cu talie semimijlocie : Nanum Compactum, de 20-30 cm;
– cu talie mică : Nanum Pumilum, de 15-25 cm.
Înmulţirea se realizeazã prin seminţe şi pentru menţinerea însuşirilor, prin butaşi, recoltaţi vara sau la începutul toamnei, iernând plantele înrădăcinate în răsadniţe reci.
Specia necesită culturã în spaţii deschise, însorite, într-un pământ uşor nisipos şi o umiditate moderată, se foloseşte în parcuri şi grădini.
Florile sunt de diferite culori: roşii, galbene, albe, roze, grupate în racem terminal. Gura leului înfloreşte în iunie-august. Florile si frunzele plantei se folosesc in scop terapeutic, conţin diverse elemente active: mucilagii, pectinã, rãşinã, acid galic, rinantinã şi substanţe amare. Au proprietãţi antiinflamatorii, astringente, emoliente, diuretice, antiscorbutice, analgezice de aceea sunt folosite în ameliorarea faringitelor, inflamaţiior de la nivelul cavitãţii bucale, a afecţiunilor hepatice. Planta se folosește atât pentru uz intern cât și extern, sub formã de cataplasme, infuzie, tincturi, decoct.
În Evul Mediu, florile de gura leului erau considerate ca având proprietăți magice și supranaturale, considerându-se că feresc oamenii de descântece și de blesteme.
În Grecia antică, femeile însărcinate consumau ceai din frunze de gura leului, care avea rolul de a le atenua durerile sarcinii. Ceaiul de flori de gura leului era consumat cel puțin o dată pe săptămână, pentru o bătrânețe lungă și sănătoasă.
Florile erau folosite pentru ameliorarea arsurilor, ceaiul sau extractele uleioase având proprietăți de tip dezinfectant, calitățile medicinale ale plantei sunt recunoscute și azi, dar mult mai puțin folosite.
