Calomfirul(Tanacetum balsamita, familia Asteraceae) este o plantă perenă care crește în zonele cu climã temperatã cunoscută sub numele de costumar, alecost, plantă de balsam, frunză biblică sau geraniu de mentă.
Tanacetum balsamita este o plantã medicinalã și aromaticã care crește sub forma unui tufiș cu formã rotundã, întalnitã în Europa și Asia, plantã de culturã la noi în ţarã.
Cultura florilor de calomfir în ţara noastră este cunoscută din cele mai vechi timpuri, iar provenienţa lor este foarte diferită. În lucrările scriitorului antic Dioscoride se semnalează că în Dacia exista cultura roiniţei, cimbrului şi calomfirului, iar o serie de denumiri de origine romană şi greacă ale unor specii floricole, spre exemplu busuiocul, menta, trandafirul, crinul, salvia şi altele, ne arată că acestea au existat încă de pe vremea romanilor.
Calomfirul preferã locurile însorite în flora spontana, dar poate fi cultivatã în soluri cu umiditate medie și afânate,are tulpina acoperitã cu perișori fini și crește pânã la maxim 80 de cm. Frunzele sunt ovoidale, alternante, și pot prezenta lobi la bazã, florile au culoarea galben intens și sunt mici și rotunde.
Calomfirul înflorește din iunie pânã în septembrie, iar perioada de recoltare este cea în care înflorește.
Întreaga plantă şi florile mai ales au miros asemănător cu cel de mentã sau roiniţă.
Compoziţia chimică este puţin studiată dar din punct de vedere farmacologic are acţiune de tip diuretic, stomahic, antispastic și este eficientã pentru distrugerea anumitor germeni patogeni.
Conţine ulei volatil (monoterpene între care predominã cetonele, hidrocarburi, oxizi), flavone, derivaţi fenil-propanici, carotenoide, taninuri și substanţe amare (lactone sescviterpenice, între care specificã este balsamitona).
În fitoterapie sunt utilizate pãrţile aeriene și uleiul volatil.
Calomfirul este utilizat și în gastronomie, în preparatele culinare, sub formã de salate.
În tradiţia populară era şi este întrebuinţat pentru uz intern, pentru proprietăţile sale diuretice, antispastice, stomahice, recomandându-se în ameliorarea afecţiunilor hepatobiliare, gastrice, pentru o digestie bună iar pentru uz extern pentru ameliorarea unor afecţiuni dermatologice de tip furuncul.
În cosmetica tradiţională era utilizat pentru ameliorarea căderii părului şi stimularea creşterii acestuia.
