ALBĂSTRELELE SAU OCHII ALBAȘTRI DIN LAN

Albăstrelele( Centaurea cyanus) Fam. Compositae răsăr de obicei în lanurile de cereale, iar agricultorii știu că ar trebui smulse pentru că produc pagube numai cã această plantă este neprețuită în medicina tradițională.
În Egiptul antic, florile de albãstrele au fost asociate cu reânnoirea sau renașterea, deoarece apar în fiecare an în mijlocul culturilor de cereale precum grâu și orz. Reprezentari al plantei datează din epoca neoliticului, de aproape 4.000 de ani î.Hr. Zidurile palatului din perioada Amarna prezintă ilustrații ale florii de albãstrele iar faraonul egiptean Tutankhamon a fost îngropat cu un guler țesut care a inclus flori de albãstrele pentru aluzia lor la înviere și fertilitate.
În mitologia greacă, eroul Ahile a fost strãpuns cu o săgeată otrăvită de Heracles. Rana sa a fost tratată prin aplicarea florilor de albãstrele. Înțeleptul centaur, Chiron, de asemenea, a spus că a folosit flori de albastrele pentru a vindeca rănile după o luptă.
Originare din Europa Mediteraneană și Asia de Vest, albastrelele au ajuns în Marea Britanie cândva în Epoca Fierului, unde se găsesc pentru prima dată în evidența arheologică.
Este răspânditã în Australia și în multe țări din emisfera nordică, inclusiv în Statele Unite și Canada.
Centaurea cyanus se numește popular clopoţel, corcobeţică, corobăţica-albastră, dioc, droc, floare de grâu,floarea-paiului, floare-vânătă, ghioc, iarba-frigurilor, măturică, potroacă, slăvoc, tătăişă, vânătă, vineţea, vineţele.
În tradiţia populară la anumite rãni se aplicau flori proaspete, fiind un leac la îndemână, în timpul secerişului.
Planta prefera soarele si nu tolereaza umbra. Crește cel mai bine în soluri poroase, uscate sau umede, bogate în nutrienți.
Există mai multe soiuri de albastrele (albastru violet, roșu, roz), iar înflorirea lor este foarte abundentă, mai ales în timpul verii.
Albastrelele au tulpini ramificatede un verde deschis, acoperite de centre florale de un albastru profund, care sunt inelate uniform de flori subțiri din aceeași nuanță albastră intensă.
Plantele pot crește până la 30 de centimetri înălțime cu o rază de 30 de cm.
Florile se recoltează numai pe timp uscat, se usucă în condiţii de temperaturã și umiditate controlate. Din 3-4 kg flori proaspete se obține 1 kg produs întreg uscat.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice Centaurea cyanus conţine mici cantităţi de alcaloizi, hidrocarburi şi substanţe terpenoide. Florile conţin tanin, glucozid, centaurinã, cianin, cicorinã, antocianide, mucilagii, săruri de potasiu şi magneziu, substanţe amare.
Albãstrelele au proprietãţi astringente, antidiareice, cresc diureza, au acţiune calmantã.
Se pot folosi pentru ameliorarea afecţiunilor renale,oculare, digestive.
Pentru uz extern infuzia de albăstrele este un ingredient utilizat în cosmetică. Aceasta este o soluție antirid dar și anticearcăn.
Albăstrelele sunt foarte cunoscute și ca remediu pentu anumite afecțiuni oculare cum sunt ochi obosiți, iritații oculare și conjunctivite.
Albăstrelele se folosesc de asemenea pentru revigorarea și tonifierea pielii dar și a părului.