Ranunculus acris, Fam. Ranunculaceae sub denumirea populară de „piciorul cocoşului” se găsesc mai multe specii de plante spontane asemănătoare între ele, care aparţin genului Ranunculus, familia Ranunculaceae ca: Ranunculus polyanthemos, Ranunculus acer, Ranunculus arvensis, Ranunculus repens, Ranuculus bulbosus.
Toate aceste plante sunt toxice.
Ranunculus acris are denumirea populară de boglori, curpen de pădure, curpeniţă, floare broştească, jap, leuştean broştesc, ochiul boului, ochiul broaştei, rărunchi, talpa cocoşului, târâtor.
Piciorul cocoșului este o plantă erbacee perenă, comună în pajiştile şi fâneţele umede de la câmpie până la zona alpină, are un rizom scurt din care pornesc numeroase rădăcini, tulpina este ramificată, frunzele au segmente nou trifidate, alipit păros petiolate, florile sunt galbene-aurii mici, fructul este o poliachenă. Înflorește în lunile mai-august.
În tradiţia populară se folosea cu alte specii înrudite pentru ameliorarea febrei.
De la Ranunculus bulbosus se folosea, de către medicina populară, sucul obţinut din planta proaspătă, pentru uz extern, în cazul unor dureri (algii) reumatice, gutoase, musculare, articulare sau provocate de lumbago.
Fitoterapia tradiţională folosea floarea de leac (Ranunculus repens), care este o specie într-o oarecare măsură toxică, intern şi extern, contra malariei.
Extern, se mai utiliza în afecţiuni ale sânilor.
Părţile aeriene conţin anemonină, tanin, flavonozide, răşină, săruri minerale.
Anemonina are o acţiune puternică vezicantă, ulcerantă sau doar iritantă, depinde de sensibilitatea personală,este antispastică şi ajută la calmarea durerilor, se foloseşte doar extern. Se folosesc părţile aeriene ale plantei. Are efect iritant revulsiv. În doze foarte mici în uz intern, piciorul cocoşului are efecte narcotice.
Se va putea folosi la ameliorarea afecţiunilor musculare (dureri, fibrozită, rigiditate musculară), nevralgii intercostale, dermatoze veziculoase, eczeme, gută, lumbago, prurit, reumatism, urticarie, zona Zoster.
Utilizarea acestei plante este foarte redusă din cauza toxicităţii ei şi se recomandă mare atenţie când se prescrie în nevralgii locale, în reumatism şi dermatoze.
Nu se vor aplica decât doze mici şi pe suprafeţe mici iar tratamentul să fie de scurtă durată, mai ales când este vorba de persoane cu tegument sensibil.
În caz de abuz apar inflamaţii ale tegumentului cu numeroase vezicule umplute cu o serozitate caustică ce se transformă în adevărate ulcere şi plăgi deschise. Ele pot fi tratate greu, recomandându-se pentru ele substanţe calmante ale durerilor precum şi aplicarea de frunze zdrobite de lumânărică.
Intoxicaţiile provocate de ingerarea plantei se manifestă prin dureri interne acute, prin contracţii musculare, mai ales a muşchilor feţei şi buzelor, dând impresia unui râs forţat (râsul sardonic). Acest fel de intoxicaţii se combat prin mult lapte sau decocturi mucilaginoase.
Acţiuni similare au şi alte specii ale genului Ranunculus, R. sceleratus (bolgari), R. bulbosus (piciorul cocoşului), R. arvensis (comicei), R. repens (floarea de leac), R. ficaria (grâuşorul).
