Barbarea vulgaris (Fam. Brassicaceae)cruşǎţea, bărbuşoară este o plantă ierboasă anuală sau bianuală, înaltă de 30-90 cm, cu tulpina muchiată, ramificată, înălţată dintr-o rădăcină cărnoasă, groasă.
Frunzele sunt lobate, alterne, fin pubescente, colorate verde închis sau verde-purpuriu, florile sunt mici, odorate, cu petale galben-aurii, fructul este o silicvă
Înfloreşte din aprilie pânǎ în iulie.
Când apare în culturi, este considerată o buruiană periculoasă, fiind combătută prin orice mijloace.
Barbarea vulgaris este originarǎ din Eurasia și Africa de Nord, este naturalizatǎ în multe părți din America de Nord și Noua Zeelandă ca buruiană.
Un tip pubescent („tipul P”) a fost descris în sudul Scandinaviei și Rusia.
Planta este meliferă şi tinctorială. Din flori se obţine un pigment galben folosit la vopsitul mătăsii.
Una din speciile înrudite este Barbarea lepuznica, care apare mai ales în Munţii Retezat şi este o specie asemănătoare, rară, endemică şi ocrotită.
Barbarea stricta este o altă specie asemănătoare, relativ rară.
Barbarea vulgaris se întâlneşte în locuri mai umede (fără exces de umiditate) sau umbroase pe lângă ape, zăvoaie, fâneţe, rarişti de păduri, văi, culturi şi semănături, de la câmpie la munte.
Frunzele, inflorescenţele şi seminţele cruşăţelei sunt comestibile,frunzele tinere culese primăvara sunt amărui-acrişoare, comestibile, se gătesc ca spanacul, sau se consumă sub formă de salată,inflorescenţele foarte tinere se prepară şi se consumă ca şi broccoli.
Frunzele crude sunt antiscorbutice, conţinând o cantitate însemnată de vitamina C şi diuretice.
Seminţele sunt comestibile având un conţinut ridicat de uleiuri grase.
Substanțele chimice din această specie includ saponine, flavonoide și glucozinolați.