Menta(Mentha piperita, Mentha spicata Mentha hortensia, Mentha crispa Fam. Lamiaceae) este o plantă medicinală aromată erbacee, perenă, cunoscută sub mai multe denumiri populare: izmă de grădină, izmă bună, izmă proastă, izmă de les, camfor, mentă, mintă, mintă de grădină, mintă de câmp, minta calului, mintă sălbatică, vaeșniță.
Menta este o plantă erbacee, perenă, erectă, înaltă de până la 1 m, cu frunze opuse, scurt pețiolate, cu peri secretori de ulei eteric și cu flori mici (sub frunză) de culoare roșu-violaceu, grupate, dispuse într-o inflorescență speciformă conică. Se cultivă în scopuri farmaceutice dar crește și spontan în locuri cu soluri ușoare, bogate în materii nutritive, în locuri aluvionare, turboase și desecate. Înflorește începând cu luna iunie și până în septembrie.
În scopuri medicinale se recoltează în perioada de înflorire, frunzele.
Temperatura ridicată determină conținutul în ulei volatil al mentei. Crește la lumină, în umiditate. După prima recoltare excesul de umiditate este dăunător. Crește pe soluri ușoare, afânate, mai ales în Câmpia de Vest, Câmpia Olteniei, Câmpia Burnazului, Câmpia Bărăganului, Câmpia Dobrogei, în zone din Țara Bârsei, în sudul și centrul Moldovei (Județele Bacău, Neamț, Galați, Vrancea).
În lume există peste 20 de specii de mentă. De regulă speciile de mentă care se folosesc pentru ameliorarea anumitor afecţiuni nu cresc spontan, majoritatea speciilor sălbatice nu au calităţile medicinale ale aşa-numitei „mente bune”. Acestea sunt menta de apă (Mentha aquatica), menta dulce (Mentha viridis sau spicata) şi hibridul primelor două: menta pipărată (Mentha piperita) care este şi cea mai folosită.
De la Mentha piperita se folosesc frunzele folium menthae, sau herbe menthae atunci când se utilizează la extragerea de ulei volatil.
Menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. În „Papirusul din Ebers” se menţionează faptul că menta a fost folosită cu 1550 ani Î.C. în Egipt
Dioscoride considera menta o plantă afrodiziacă, al cărui consum le era interzis soldaţilor greci, pentru a nu-i stimula sexual.
Japonezii cunoşteau şi cultivau cu mult mai înainte Mentha arvensis var piperascens cu toate acestea ca produs medicinal este citat mult mai târziu în anul 948.
Primele culturi de mentă din Europa au fost realizate la Hertfordshire, în Anglia,de aici cultura mentei s-a răspândit mai întâi în toată Anglia, (1750), iar apoi în toată lumea. În anul 1760 s-au obţinut primele cantităţi de ulei volatil şi a fost trecută în farmacopeea engleză.
Pe continentul european primele ţări în care se cultivă sunt Olanda şi Germania, în a doua jumătate a secolului XIX, extinzându-se apoi în Franţa, Italia, SUA, India, China şi Japonia.
În ţara noastră prima cultură experimentală a fost înfiinţată în 1908 la Cluj.
În anul 1929, ca urmare a interesului deosebit acordat acestei culturi şi a importanţei economice, în ciuda unor condiţii climatice nu prea prielnice din Ţara Bârsei, suprafaţa ocupată cu această cultură s-a extins rapid.
În perioada 1930-1935 apar culturi de mentă la Orăştie.
Este utilizată în industria farmaceuticã și cosmeticã.
Mentha piperita conţine: P, Ca, Na, K, Mg, Fe,Bi, Mn, Mo, Cu, Zn, macro şi microelemente prezente în proporţie de 10-12%.
Uleiul volatil de mentã este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de o serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţiile pedoclimatice, conţinutul în frunzele uscate este de 1,5-3,5%, iar în cele proaspete de 0,15-0,40%.
L-mentolul şi 1-mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil,conţinutul în mentol total variază între 45-70% iar cel în mentonă între 8-24%.
Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mentofuranul care în cantitate mică se regãsește într-un ulei volatil de bună calitate.
Alături de aceşti componenţi, în uleiul volatil s-au mai găsit hidrocarburi terpenice ca: alfa şi beta pinen, alfa felandren, alfa terpinen, camfem, limonen. De asemenea a fost semnalată prezenţa unor alcooli, printre care alfa terpineol, citronelol, cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat.
În uleiul volatil s-au mai găsit esteri ca şi fenolii timol şi carvacrol.
Uleiul volatil de mentã (aetheroleum menthae) este un lichid limpede, incolor sau slab gălbui, cu miros caracteristic şi gust arzător răcoritor.
Din punct de vedere farmacologic Mentha piperita este un analgezic slab, antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ, antiemetic puternic, combate transpiraţia, calmează durerile, amelioreazã enterocolita acutã, normalizează și reglează digestia, amelioreazã nevrozele,
Uleiul volatil de mentã linişteşte, alungă migrenele, stimulează şi redă buna dispoziţie.
Frunzele de mentã se folosesc sub formă de infuzie 0,5-1,5% tinctură, datorită proprietăţilor lor stimulente, stomachice, colagoge, coleretice şi antispasmodice.
Tinctura de mentă asigură un aport bogat de nutrienţi şi substanţe bioactive necesar dietei pentru menţinerea sănătăţii tractului digestiv,susține funcționarea normală a aparatului digestiv și favorizează eliminarea gazelor acumulate în stomac și intestine, joacă un rol în normalizarea tranzitului intestinal (în special, în cazul scaunelor moi, apoase și frecvente), în calmarea vărsăturilor și senzației de greață, contribuie la menținerea sănătății căilor respiratorii în perioadele reci ale anului.
Ceaiul de mentã sub formã de pulbere din pãrţi aeriene de mentã (Mentha piperita) conţine uleiuri volatile, flavonoide, acizi fenolici, triterpene, taninuri, colinã care conferã acestuia proprietãţi colagog-coleretice și menţine sãnãtatea tractului gastro-intestinal.
Ceaiul de mentã sustine sãnãtatea aparatului digestiv, favorizeazã eliminarea gazelor din intestine, stimuleaza peristaltismul intestinal contribuind la normalizarea tranzitului intestinal.
